Posts tagged practică geografie

Practica din Bucegi (7-11 iulie 2014)

În acest an, practica de vară a studenților de la specializarea Geografie de la Universitatea Valahia din Târgoviște s-a realizat, pentru o parte dintre aceștia (pentru cei care au dorit) în inima Munților Bucegi, la Padina. Depresiunea Padina este prima mare depresiune montană de pe Valea Ialomiței, închisă la nord și sud de Cheile Peșterii și Cheile Coteanu – Tătaru, și mărginită la est de Munții Piciorul Babelor, Cocora, Lăptici și Blana, iar la vest de Munții Tătaru, Coteanu, Colți.

Este punctul central al acestei unități montane, din care accesul către principalele puncte de interes geografic este foarte rapid și ușor.

Tocmai din acest motiv, ne-am decis să alegem Cabana Padina drept bază de practică. Perioada desfășurării practicii a fost 7-11 iulie, prima săptămână din practica obligatorie a studenților geografi.

Harta traseelor din practica

Harta traseelor din practica

Programul practicii a fost următorul:

Ziua 1. (7 iulie 2014)

După plecarea din Târgoviște de la ora 6:30, cu autobuzul de Brașov, am ajuns la ora 8:10 la Cota 1000 (limita dintre județele Dâmbovița și Prahova) și am pornit perpedes către Padina, pe traseul Cota 1000 – Şaua Dichiu (ora 11:00) – Cabana Bolboci (ora 14:00) – Cabana Padina (ora 18:30). Pe traseu am făcut numeroase observaţii privitoare la alcătuirea geologică, la caracterele majore ale reliefului, la etajarea vegetaţiei, la tipurile de vegetaţie, la impactul activităţilor antropice, precum şi discuţii privind caracterele generale ale Munţilor Bucegi în contextul Carpaţilor României.

In fata lacului Bolboci

In fata lacului Bolboci

Lacul Bolboci si Cheile Tatarului

Lacul Bolboci si Cheile Tatarului

Periglaciar fosil fixat de vegetatie la 1500 m altitudine

Periglaciar fosil fixat de vegetatie la 1500 m altitudine

Ziua 2. (8 iulie 2014)

Această zi a fost dedicată ascensiunii pe cota maximă a Munţilor Bucegi (Vf. Omu 2507 m). Astfel, după micul dejun, am pornit (în jurul orei 9:15) pe traseul Padina – Valea glaciară a Ialomiţei – cascada Ialomiţei – Mecetul Turcesc – Vf. Omu (ora 15:30) – Babele (ora 18:30) – Piciorul Babelor – Cabana Padina (ora 20:30).

Au fost abordate numeroase probleme legate de relieful glaciar şi periglaciar, de relieful petrografic şi structural, de procesele geomorfologice actuale, de etajarea vegetaţiei şi a solurilor în etajele forestier, subalpin şi alpin al Munţilor Bucegi, de impactul activităţilor turistice şi de protejarea mediului în ariile montane. De asemenea au fost puse în discuţie (cu fiecare ocazie) aspecte legate de conduita montană, de echipamentul montan, de tehnica mersului pe munte etc.

Unul din numeroasele blocuri glisante de pe versantii vaii Ialomitei

Unul din numeroasele blocuri glisante de pe versantii vaii Ialomitei

In ascensiunea spre Vf. Omu pe valea glaciara a Ialomitei

In ascensiunea spre Vf. Omu pe valea glaciara a Ialomitei

In ascensiune catre Cascada Ialomitei

In ascensiune catre Cascada Ialomitei

Mecetul Turcesc - primul afloriment calcaros din valea glaciara a Ialomitei

Mecetul Turcesc – primul afloriment calcaros din valea glaciara a Ialomitei

Jneapanul (Pinus Mugo) - specie dominanta in etajul subalpin al Muntilor Bucegi

Jneapanul (Pinus Mugo) – specie dominanta in etajul subalpin al Muntilor Bucegi

Rezultate ale dezagregarii prin inghet dezghet

Rezultate ale dezagregarii prin inghet dezghet

Smirdarul sau Bujorul de Munte pe care l-am gasit inflorit in aceasta perioada a anului

Smirdarul sau Bujorul de Munte pe care l-am gasit inflorit in aceasta perioada a anului

Cabana si Vf. Omu

Cabana si Vf. Omu

In fata cabanei Vf. Omu

In fata cabanei Vf. Omu

Statia meteorologica Vf. Omu

Statia meteorologica Vf. Omu

In fata Sfinxului

In fata Sfinxului

Babele

Babele

Ziua 3. (9 iulie 2014)

După două zile în care am parcurs aproximativ 50 km, a urmat ziua de relaxare. Astfel, dimineaţa am coborât în lunca Ialomiţei unde am avut parte de o lungă relaxare, pigmentată de discuţii despre problemele abordate zilele anterioare şi despre marile teme geografice legate de acestea: problema glaciarului şi periglaciarului în România; probleme legate de conservarea biodiversităţii; importanţa turismului în economia locală; modificările aduse de construcţia barajelor de la Bolboci şi Zănoaga în peisaj, regim hidrologic, regim topoclimatic; toponimia Munţilor Bucegi etc.

După amiază am vizitat Turbăria Lăptici, o arie protejată foarte importantă pentru Munţii Bucegi, atât datorită importanţei ştiinţifice, cât şi rarităţii sale (turbăriile sunt specifice Carpaţilor Orientali).

O repriza de discutii in lunca Ialomitei

O repriza de discutii in lunca Ialomitei

In Turbaria Laptici

In Turbaria Laptici

Ziua 4. (10 iulie 2014)

După ce dimineaţa am rezolvat o minoră problemă medicală (pentru care a trebuit să facem o vizită la sediul Salvamont Dâmboviţa), în jurul orei 11:00 am pornit către abruptul vestic (Brănean) al Munţilor Bucegi. După doar o oră şi jumătate am ajuns în Şaua Strunga, loc de trecere între Munţii Bucegi şi Munţii Leaota. Aici am poposit mai bine de 3 ore, cu această ocazie făcând o serie de observaţii asupra abruptului brănean şi asupra spaţiului direct observabil: Culoarul Rucăr – Bran, Munţii Piatra Craiului, Munţii Leaota. Au fost discutate probleme legate de procesele gravitaţionale, depozite de versant, glacisuri, etajarea vegetaţiei, utilizarea spaţiului geografic, tipologia aşezărilor rurale etc.

Seara am petrecut-o la un foc de tabără dedicat încheierii practicii şi aniversării unuia dintre participanţii la practică. Masa câmpenească a fost întreruptă de o ploaie torenţială, bogată în fenomene orajoase care luminau întreaga, depresiune care, într-un final, a dus la provocarea unei pene de curent prelungită până a doua zi.

Ravene dezvoltate in versantul estic al Muntelui Colti

Ravene dezvoltate in versantul estic al Muntelui Colti

Refugiul turistic Saua Strunga

Refugiul turistic Saua Strunga

Picnic in apropiere de Saua Strunga

Picnic in apropiere de Saua Strunga

Culoarul Rucar Bran vazut din Saua Strunga. In plan indepartat se vad Muntii Piatra Craiului

Culoarul Rucar Bran vazut din Saua Strunga. In plan indepartat se vad Muntii Piatra Craiului

Versantul vestic al Muntelui Grohotisu vazut din Saua Strunga

Versantul vestic al Muntelui Grohotisu vazut din Saua Strunga

Lapiezuri in Muntele Colti

Lapiezuri in Muntele Colti

Ziua 5. (11 iulie 2014)

Ultima zi, ziua retragerii către casă, a debutat cu mai bine de două ore de marş prin ploaie de la Padina la Cabana Piatra Arsă. Aici, după un ceai fierbinte şi un binemeritat schimb de tricouri, am stabilit traseul de coborâre către Sinaia. De la Piatra Arsă am urmat traseul pe Piciorul Pietrei Arse – Poiana Stânei – Drumul Regal – Sinaia. Am avut parte de o imagine minunată asupra văii Prahovei, spre staţiunile Buşteni şi Sinaia şi am beneficiat de un soare puternic dublat de vânt care a reuşit să ne usuce rucsacii şi hainele ude. În jurul orei 16:00 eram în Sinaia. După un prânz întârziat cu de toate şi după o bere rece şi scumpă am urcat în autobuzul Braşov – Târgovişte care ne-a dus înapoi acasă.

În ansamblu, practica a fost o reuşită; a îmbinat cunoaşterea cu distracţia, socializarea cu programul riguros, efortul fizic cu discuţiile prelungi, jocurile de cabană cu cântecele de munte etc.

Am avut parte de: drumuri lungi, soare arzător, Pinus cembra, ploaie torenţială, foc de tabără, chitară, stafide, steag, fotografii, capră nouă, mafia, mămăligă la ceaun, vin fiert la Vf. Omu, distracţie, informaţie, cunoaştere…..

Mulţumim gazdelor de la Cabana Padina care ne-au suportat cu stoicism toate ghiduşiile şi care ne-au sprijinit în tot ceea ce am întreprins. Vom reveni cu plăcere oricând.

 

Ultimele indicatii inainte de plecare

Ultimele indicatii inainte de plecare

Marghile in Piciorul Pietrei Arse

Marghile in Piciorul Pietrei Arse

Cuesta estica a Muntilor Bucegi

Cuesta estica a Muntilor Bucegi

In coborare catre Valea Prahovei

In coborare catre Valea Prahovei

Ultima punte

Ultima punte

Opinii ale participanţilor

 …tot ce am să vă spun eu este că aplicaţia a fost foarte frumoasă chiar dacă eu am avut mici probleme nu înseamnă că nu m-am simțit minunat alături de dvs şi colegi…ca de obicei alături de dvs am învăţat multe lucruri pe care nu le ştiam am văzut lucruri pe care nu le văzusem decât în cărţi sau la tv….a fost o experienţă frumoasă şi sper să se mai repete…o seara frumoasa!!

 Roxana Paunescu

  

Iată aici pe scurt, gândurile şi senzațiile mele …” Minunat! Deși este un cuvânt prea mic pentru ce am reușit eu să trăiesc în aceste prea puține zile, alături de colegii mei şi de dumneavoastră. Pentru mine a fost ca un target greu, pe care nu credeam ca o sa-l ating vreodată. Vă mulțumesc! Vă mulțumesc ca mi-ați dat ocazia să-mi depășesc limitele şi să mă bucur de frumusețea unui loc, pe care am să-l port mereu în suflet.

M-am bucurat de compania plăcută a colegilor mei, pe care am reuşit sa-i cunosc „altfel” decât la cursurile din facultate, şi de care mă simt tare mândră. Am văzut pe viu lucruri pe care le ştiam doar din cărţi, sau de pe hartă. Ce satisfacţie, ce plăcere şi, de acum, ce amintire frumoasă!!! Păcat că această experienţă a durat atât de puţin, dar sper cu toată inima să o mai pot repeta. Şi vreau sa va mai mulţumesc şi pentru faptul că aţi ştiut să ajungeţi la sufletele noastre, că ne sunteţi mentor şi prieten, că aţi ştiut să faceţi dintr-o relaţie oficială, o relaţie caldă, ca aţi ştiut să ne faceţi să înţelegem lucruri, pe care nu reuşisem anterior să ni le însuşim. Vă mulţumesc din nou, Domnule Profesor!

 Cornelia Pruteanu

 

Încep acest mesaj în primul rând prin a vă mulțumi pentru zilele minunate pe care ni le-ați oferit în această practică scurtă dar de mare importanță! În această frumoasă drumeție mi-am aprofundat cunoștințele despre Munţii Bucegi, frumusețile date de multitudinea formelor de relief, cât și de importanța acestora! Îmi doresc să repetăm aceste minunate momente de care o să ne amintim cu drag de fiecare dată!

 Claudia Iordache

 

Ştiu că am promis un cântecel  dar versurile s-au pierdut prin telefonul meu din păcate, însa totul a rămas în mintea mea şi intr-un viitor va fi rescris!

Experienţa recent trăită a fost extraordinara, pe lângă peisajele de vis văzute, am legat o strânsă prietenie cu “noua mea familie“ pe care o iubesc mult de tot!

Încă de la început, ştiam la ce să mă aştept, însă această aplicaţie mi-a depăşit toate aşteptările, îmi doream să îmi depăşesc limitele, le-am depăşit, însă acum ştiu că pot mult mai mult de atât!

Totul a fost perfect de la prima îmbarcare în autocar, până la ultima coborâre din acesta! Din aceasta experienţă am învăţat să dau o mana de ajutor de cate ori am ocazia, am învăţat că fiecare membru al unui grup este important şi nimeni nu este lăsat în urmă, pentru că fiecare are un rol bine determinat. Am învăţat să îi respect pe cei din jurul meu, pentru că nu aveți idee când vă poate surprinde cineva. Nu in ultimul rând am învăţat că Munţii Bucegi au o frumuseţe şi o alcătuire petrografică aparte! Formaţi din conglomerate, gresii şi calcare, aceştia oferă un obiect de studiu variat pentru un geograf ! Vegetaţia specifică peisajului alpin este superbă, pâlcurile de jnepeniș m-au impresionat, de asemenea şi unicul zâmbru din Bucegi. Un alt aspect geografic care m-a impresionat este dat de Turbăria Lăptici, un loc în care au supravieţuit câteva specii unice, cum ar fi salcia pitică. De asemenea am învăţat ca râul Ialomiţa a avut un rol important în modelara reliefului din Bucegi, acesta dând naştere cheilor.

Îmi doresc foarte mult sa repet această experienţă, ba mai mult, să cuceresc toate vârfurile cu altitudine considerabila din România şi îmi doresc să fac asta alături de familia mea de la Geografie aul III de acum 😀 !

Nu am surprins toate aspectele, dar totul a rămas în inima mea şi va rămâne pentru totdeauna!

Va mulţumesc domnule profesor!

VA PUP MAA CIOCOFLENDERILOR!

 Tudor Georgian

 Pentru mine practica din Munții Bucegi a reprezentat o experienţă deosebită. Am analizat forme de relief de un maxim interes turistic dar şi natural. Practic ceea ce am învăţat în cadrul orelor de curs am experimentat pe teren. Cel mai mult m-au impresionat Cheile Tătarului şi cascada Ialomiţei, am putut observa de unde izvorăște Ialomița şi cum cursul său se măreşte de la izvor către vărsare, am analizat depresiunea Padina, vf. Omu, Şaua Strunga, Mecetul Turcesc, Culoarul Rucăr-Bran s.a.m.d. Pe lângă lucrul științific am împletit mișcarea si prietenia. Mulțumesc d-lui profesor şi grupului pentru lucrurile minunate pe care le-am experimentat.

 Antonio Sasu

 

 O experienţă de neuitat – aşa aş putea caracteriza pe scurt practica de la Padina. O experienţă făcută posibil de un profesor devotat şi cu multă dăruire, de un grup de colegi veseli şi optimişti, într-un cuvânt de un grup de oameni speciali.

Deşi am plecat de acasă cu inima îndoită că nu aş putea face faţă drumului lung şi că aş putea încetini întreg grupul, acum sunt mândră că am reuşit să urc pe Vf. Omu şi totodată tristă că nu am urcat şi joi pe Strunga sau că nu am urmat acelaşi drum de întoarcere din cauza `faultării` mele; dar mi-am promis că voi reveni acolo cu prima ocazie căci am reuşit să îmi depăşesc limitele.

Am învăţat lucruri noi, pe care cu siguranţă nu le voi uita niciodată căci mi-au fost explicate şi exemplificate la faţa locului. Colectivul a fost foarte frumos, de o veselie şi o energie molipsitoare, relaţiile dintre noi s-au sudat mai bine şi m-aş bucura dacă măcar o parte dintre colegi m-ar percepe acum altfel decât `de inabordat`

În final vreau sa va mulţumesc tuturor pentru această experientă…în primul rând domnului profesor pentru încurajare, băieţilor (Georgian şi Alexandru) pentru entertainment dar şi lui Cristi Alexe pentru că a rămas mereu în urmă cu grupul `mai leneş`. Vă îmbrăţişez cu drag!

 Steliana Popescu

 

Incepem ca de fiecare data cu ,,A fost”… ,,Am fost”, induiosator si in acelasi ton de melancolica tristete…pentru ca ,,A fost” si nu mai este … dar eu sper ca motivatia si dorinta noastra sa sporeasca tot mai mult, …..incat ,,A fost” sa se transforme in ce urmeaza in a calatori si in acelasi timp in a ne cunoaste mai bine, in a cladi o ,,mica” familie.

Am invatat lucruri noi, am descoperit peisaje incredibile, mi-am reamintit de ce iubesc muntele si cel mai important… am inteles ca familia ti-o faci tu,

In alta ordine de idei, o saptamana extreme de placuta cu un traseu solicitant, cu vreme placuta, cu atmosfera de voie buna, cu peisaje pe al caror forme l-am strica daca am incepe sa le comentam, cantec la chitara si foc de tabara… ingredientele care a facut sa uitam pentru cateva ore  de realitatea dezagreabila.

Intotdeauna varful a fost ,, dupa primul deal”, …dupa ,, prima curba”… ,, mai avem putin”…,,mai e mult pana departe”…

Abia dupa ce s-a sfarsit aceasta ,,Aventura” ne-am dat seama ca ne-am propus prea multe obiective intr-un interval de timp prea scurt. Culmea e ca am reusit sa atingem majoritatea  obiectivelor… Acum, dupa ce bataturile talpilor au disparut, iar umerii sunt din  nou mai liberi si fericiti, raman doar amintirile unor zile minunate, cu o umbra de ploaie in ultima zi ,,ca si cum ar fi zis mai stati, ca mai aveti multe de invatat”…si un cer nesfarsit si un soare prietenos in toate aceste zile”

Stiu ca un simplu „Multumesc”nu este de ajuns pentru toate momentele frumoase pe care mi le-ai oferit de ziua mea,Pentru clipele de neuitat si pentru emotiile incercate , pentru fluturasii din stomanc sau pentru zambetul de pe fata mea . Va multumesc mult ca v-ati gandit la mine si mi-ai fost aproape in aceasta zi si nu numai.. acelasi lucru va doresc si eu voua si imi cer scuze daca nu am putut raspunde la toata lumea ! Voi mi-ati facut ziua mult mai frumoasa si pentru asta nu pot decat sa va MULTUMESC din suflet !

Eliza Chitanu

In fundal cuesta estica a Muntilor Bucegi

In fundal cuesta estica a Muntilor Bucegi

Comments (2) »