Valsan – the circle of nature

Gaşca...din ce în ce mai mare

          În urma repetatelor reproşuri la adresa vâlsăneilor (babe şi moşnegi) absolvenţi, pentru că nu se organizează ei înşişi şi nu vin cu propuneri şi planuri de ieşiri pe teren, ne-am mobilizat şi am reuşit să organizăm singuri o primă tură de o zi la Slănic Prahova. Fiind şi început de an, ne-am gândit la ceva simplu şi reconfortant.

Iniţiativa i-a aparţinut Alexandrei, care s-a ocupat şi de realizarea traseului, identificarea punctelor de interes din Slănic Prahova şi de verificarea funcţionalităţii rutelor de transport public. Planul era ca noi să ne ocupăm de organizarea în totalitate a ieşirii, iar pe domnul profesor să-l anunţăm abia când toate detaliile vor fi fost gata, el urmând să ne însoţească şi să se bucure de călătorie. Din păcate, acesta a fost ocupat duminică, fiind reţinut cu diverse treburi importante la facultate, însă ne-a însoţit vocal prin intermediul telefonului.

Practic, în zorii zilei de duminică, 15 ianuarie 2011, am pornit fiecare din localităţile de domiciliu – Brăneşti, Doiceşti, Târgovişte şi Moreni spre Ploieşti de unde urma să plecăm, la ora 8:30, împreună, spre Slănic Prahova. Alexandra şi Billy au plecat la ora 5:45 din Moreni spre Ploieşti, în timp de Nea’ Popa, Carmen, Lilly, Dana şi Giovanny s-au întâlnit la ora 6:00 în microbuzul care circula pe ruta Pucioasa – Buzău, cu care s-au deplasat până la Ploieşti.

Am făcut o mini-reuniune de grup (7 persoane) la Mcdonald’s Ploieşti Nord, la ora 7:10, unde ne-am încărcat bateriile cu câte un mic dejun copios şi câte o cafea. Tot aici am început şi blitz-iada aparatelor foto. Din staţia de microbuze ne-am întâlnit şi cu Mădălina, iar din Coţofeneşti am preluat-o şi pe Elena, care avea să fie ghidul nostru pentru această tură.

La salină

Sosiţi în Slănic Prahova la ora 9:15, am continuat să facem poze, ne-am mai luat rezerve de mâncare de la magazin, apoi am pornit spre Salina Slănic. Staţiunea balneo-climaterică Slănic Prahova este situată la 400 m altitudine. Este înconjurată de dealuri cu păduri de stejar şi livezi de pomi fructiferi. Slănicul este în primul rând cunoscut ca loc al unor importante exploatări de sare, mina de aici fiind una din cele mai mari din Europa. În staţiune se găsesc numeroase izvoare de ape cloruro-sodice. Unele dintre ele au format în gropile vechilor saline lacuri (Baia Baciului, Baia Verde, Baia Roşie), folosite pentru tratament balnear, dar şi ca ştranduri. Staţiunea beneficiază de un climat de dealuri şi coline, cu veri plăcute, temperatura medie a lunii iulie fiind de 19°C şi ierni relativ blânde în luna ianuarie media temperaturii este de -3,5°C.

Piatra Verde

Tuf vulcanic

Am coborât în Salină la o adâncime de 208 m cu liftul în circa 90 de secunde. Ne-au pocnit urechile şi ne-a izbit în nări aerul sărat, cu o temperatură constantă de 12°C. 

Întunericul din mină şi aerul încărcat cu particule a afectat calitatea fotografiilor, însă aerul sărat şi liniştea din Salina Slănic ne-a relaxat şi ne-a ajutat să ne recreăm după o săptămână agitată determinată de întoarcerea la muncă la finalul Sărbătorilor de Iarnă.

Lucrările miniere au început în anul 1938, iar exploatarea sării din această mină s-a efectuat între anii 1943-1970. După 1970 mina a devenit obiectiv turistic, oferind condiţii naturale de excepţie prin microclimatul său bogat în aerosoli cu eficienţă în tratamentul maladiilor respiratorii. Una din camerele subterane găzduieşte un muzeu istoric în sare, denumit de autorul ei, sculptorul Iustin Năstase, “Sala Genezei”, în care se pot admira busturile lui Traian şi Decebal.

În alte camere sunt amenajate terenuri de fotbal şi handbal, pista de alergări şi chiar un laborator de măsurări în fond de radiaţii ultrascazute microBq (µ BqLab). Aerajul minei este natural, cu temperatura constantă în tot timpul anului de 12 grade Celsius, presiunea atmosferică este de 730 mm coloană de mercur, iar umiditatea cu minim 10% mai redusă decât la suprafaţă. 

Am făcut câteva poze de grup în faţa busturilor lui Decebal şi Traian, ne-am plimbat prin mină, am admirat expoziţia de sare gemă şi chihlimbar, ne-am destins în leagăne, balansoare şi tobogan, iar unii dintre noi s-au încumetat să se plimbe şi cu maşinuţele.

Sărbătorind şi Ziua Culturii Naţionale, odată cu împlinirea a 162 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, ne-am fotografiat şi în faţa bustului poetului, sculptat în sare.

Pe la ora 12:45 am ieşit din Salină şi am plecat ţintă spre Muntele Verde, a cărui creastă o vedeam din centrul Slănicului.

Noi şi istoria

Noi şi istoria 2

Muntele Verde (Piatra Verde) – rezultat prin consolidarea în timp a cenuşii vulcanice geologic dispusă în straturi cu suprafeţe plane perfect dezvoltate, tuf de origine vulcanică, care capătă această culoare intensă mai ales după ploi.

Coborâre de pe Piatra Verde

Am ajuns în vârf după circa 45 de minute, timp în care ne-am mai oprit pentru a face poze din diverse unghiuri crestei casante a masivului. După un tur rapid pe creasta Muntelui Verde, fără a reuşi să facem o poză de grup din cauza spaţiului restrâns, ne-am adunat la poalele acestuia pentru a degusta niscaiva merinde şi pentru poza de grup mult aşteptată. După alte fotografii de grup pe traseul de întoarcere spre centrul Slănicului, am sosit la Restaurantul Orizont, unde ne-am potolit foamea şi ne-am tras sufletul după o zi de mişcare în aer curat. Am părăsit voioşi Slănicul la ora 16:00 şi întreg drumul spre casă l-am petrecut bine dispuşi.

Din seria "self made picture"

Pe drumul de întoarcere, urmând a serba cei 127 de ani de la naşterea celui care patronează Cercul nostru, am decis să-l sărbătorim cum se cuvine, peste 6 zile, de ziua lui, pe George Vâlsan, deoarece programul personal şi distanţa de Târgovişte ale majorităţii veteranilor vâlsănei nu ne permiteau să ne prezentăm la o eventuală şedinţă de cerc în timpul săptămânii.

Încheind cu succes această primă activitate din anul 2012, organizată 100% fără aportul Puterii (dacă tot trăim vremuri de proteste politice), sperăm să reuşim să ne ducem la bun sfârşit planul pentru acest an şi anume să realizăm periodic (cel puţin o dată pe lună), în condiţiile în care domnul profesor nu va fi disponibil, ieşiri pe teren sau cel puţin în zone nevizitate până acum de toţi membrii “nucleului dur”.

Mulţumim Alexandrei pentru iniţiativă şi insistenţele cu care a reuşit să ne convingă să ne învingem lenea şi să ieşim din casă şi o rugăm să persiste în continuare şi cu alte propuneri, cel puţin la fel de interesante!

Ionuţ Bodnar